Implinitor de vise

din 1971

 Mai intai ale mele.

 Apoi ale altora. Ca masca de oxigen din avion.

Cinstit ar fi fost sa spun ca la început a fost cântecul. Ca așa a fost.

Dar pentru ca visul acesta încă nu s-a împlinit (încă, stai aproape, insa), zic:

La început, mi-a fost Teatrul!

Și la începutul inceputului a fost Actoria.

La Teatrul Dramatic ”I. D. Sarbu” am pus prima oara piciorul pe o scena profesionista. Nu știam atunci ca am intrat într-o relatie din care nu prea te mai poți retrage. Nu ca n-aș fi încercat de-a lungul timpului, când relația mai scârțâia.

Am buchisit actoriceste pe texte de J.P. Sartre, I.D. Sarbu, V. Alecsandri, P. Ispirescu.

Apoi am luat drumul Bucurestiului …și pe al domnului Eusebiu Stefanescu, la clasa de Actorie a Universitatii Hyperion. Din anul doi am avut șansa să …mă joc la TNB (”Romeo și Julieta” regia Beatrice Bleont si ”Ghetto” regia V. I .Frunza). Și apoi la Teatrul Toma Caragiu, Ploiesti ”Azilul rosu”. Și la Compania de Arta, „Scaunele” după Eugene Ionesco, regia Mihaela Boboc Manea. Am fost în primele turnee… teatrul mi se infiltra definitiv în ADN.

Apoi visul a fost despre o poveste mai mare, mai cuprinzatoare.

Și a urmat domnul Tudor Marascu și clasa dumnealui de Regie de Teatru de la UNATC.

Minispectacolele mele-examen au început să fie selectionate în Saptaman Usilor Deschise (”Oamenii cavernelor”, W. Saroyan), la Festivalul de Arta Medievala de la Sighisoara (”Amorul Doctor”, după Moliere).

Apoi a fost un vis nebun la Teatrul Luni de la Green Hours: ”Othello” (dupa W. Shakespeare), producție independenta, când termenul era …neologism. Bine, pentru noi, a fost și puțin fanatism. Mă rog …pasionism. Pentru ca …prea mulți actori să-i poți plati & decor de epoca, împrumutat de la colectionari (încă mulțumesc, Adina Nanu) & sponsori & foame de teatru.

Și de la  nominalizarea pentru debut la Uniter în 2001 si pana azi, spectacolul continua.